Games of corruption2017-10-22T21:30:03+00:00

Games of corruption

Integritatea presupune a acţiona într-o manieră conformă unor principii şi valori, fără compromisuri. Ea semnifică exercitarea funcţiei în mod cinstit, corect şi conştiincios, cu bună-credinţă.

Atunci când ne referim la cei care își desfășoară activitatea într-o instituție, integritatea este de două feluri:

  • Integritatea internă: priveşte profesionalismul agentului public, adică el își va îndeplini atribuțiile doar potrivit legii, nu voinței sale arbitrare sau a altei persoane (principiul „supremaţiei dreptului”);
  • Integritatea externă: priveşte responsabilitatea instituției față de cetăţean şi atunci presupune încrederea publică.
ETIMOLOGIE: „Integritate” provine de la latinescul integritatem, care înseamnă întreg, deplin.

Cea mai cunoscută definiție este cea dată de asociația mondială Transparency International: corupţia este folosirea abuzivă a puterii încredinţate pentru obţinerea de beneficii personale.

Când lași bacșiși înseamnă dai mită?

Nu. Bacşişul nu este mită! Se consideră ca fiind ceva firesc să lași o sumă de bani, de regulă cuprinsă între 5 și 15%, pentru taximetriști, ospătari, frizeri, cameriste etc. E o cutumă și la noi, și în alte țări, pentru a răsplăti pe cel care prestează un serviciu privat care mulțumește clientul.

ETIMOLOGIE: „Corupție” vine de la latinescul corrumpere, care înseamnă rupt, distrus.

Nu orice greșeală comisă de un agent public este urmare a unui act de corupție! Unele decizii eronate sunt urmare a incompetenței, nu a corupției. Mulți agenți publici nu sunt pregătiți suficient pentru îndeplinirea atribuțiilor. În astfel de cazuri, conducerea instituției trebuie anunțată fie pentru a demara o procedură disciplinară împotriva angajatului, fie pentru a-l trimite la cursuri de pregătire suplimentară.

Actul îndeplinit în mod greșit de un angajat al unei instituții publice poate fi rectificat în anumite moduri, în funcție de emitent:

  • Dacă e vorba de o lege a Parlamentului, trebuie invocată o excepție de neconstituționalitate sau inițiată modificarea actului normativ tot printr-un act al Parlamentului;
  • Dacă e vorba de o Ordonanță sau Ordonanță de Urgență a Guvernului, greșeala se poate remedia de Parlament când va discuta actul Guvernului sau de Curtea Constituțională pe calea unei excepții de neconstituționalitate;
  • Dacă e vorba de o Hotărâre a Guvernului sau un act administrativ emis de orice altă autoritate publică din țară, atunci pe calea contenciosului administrativ trebuie cerută anularea acestuia de către instanța de judecată;
  • Dacă e vorba de o soluție greșită dată de procuror, atunci se va face plângere la procurorul ierarhic superior, iar în caz de respingere a plângerii va trebui sesizată instanța de judecată;
  • Dacă e vorba de o hotărâre judecătorească greșită, atunci trebuie formulat apel / recurs la instanța superioară.
ATENȚIE: Greșelile de judecată nu se remediază la CEDO! Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg poate fi sesizată numai dacă într-un proces desfășurat în România și pentru care s-au epuizat căile ordinare de atac nu au fost respectate drepturile stabilite în Convenția Europeană a Drepturilor Omului: dreptul la apărare, la un judecător independent și imparțial, dreptul de a interoga martorii, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil etc

Statisticile atestă există o relație directă între încrederea în instituțiile statului și percepția privind corupția acestora.

Prin măsurarea corupției se evaluează starea de legalitate și de moralitate din societate. Uneori însă percepția de corupție este mai ridicată decât experiența cu fenomenul corupției, asta fiindcă fie populația nu știe să identifice în mod corect ce este și ce nu este corupție atunci când se comite un act ilegal, fie că influența mass-mediei duce la generalizări nefondate. Oricum, cu cât experiența sau doar suspiciunile de corupție sunt mai mari, cu atât încrederea în respectiva instituție este mai mică.

Încrederea în instituțiile statului: La începutul anului 2017 încrederea în puterile statului era: 37% în Justiție, 21% în Guvern, 10% în Parlament.

Costurile sociale ale corupţiei sunt sumele de bani pierdute pentru comiterea faptei, cheltuielile de investigare ale actului infracţional, înşelarea încrederii populaţiei şi corupţia generată de corupţie (formarea lanţurilor de corupţi).

  • Fiecare familie din România cu nivel de trai scăzut alocă 10% din venituri pentru atenții, șpăgi, cadouri. Fiecare familie cu nivel mediu de trai alocă 5% pentru același lucru.
Nu uita: corupția sărăcește mai ales pe cei săraci!
  • Studiile arată că 24% din impozitele pe care cetățenii le plătesc statului ajung în buzunarele celor corupți.
  • 40 milioane de euro se cheltuie anual de către stat cu plata salariilor și investigațiile desfășurate de organele de poliție și justiție pentru a descoperi, prinde, proba și condamna infractori numai pentru infracțiunile de corupție.
  • Anual circa 30 miliarde de euro sunt pierdute de România ca urmare a economiei subterane, licitațiilor trucate, șpăgilor date, taxelor și impozitelor neachitate, adică aproximativ 15% din PIB. În toată Uniunea Europeană, corupția produce economiei un prejudiciu de 120 miliarde de euro.
MITA ÎN DOSARELE PENALE:MITA ÎN DOSARELE PENALE: Aproape 500 de milioane de euro este valoarea sumelor de bani dați mită în dosarele penale ajunse în instanță în 2015! Suma este comparabilă cu bugetul prevăzut pentru cofinanțarea programului de autostrăzi pentru anii 2016, 2017 și 2018.
  • Pentru abateri disciplinare, angajatul sau funcționarul riscă de la un simplu avertisment sau amendă la mutarea pe alt post sau excluderea din profesie.
  • Pentru comiterea de infracțiuni, sunt trei tipuri de sancțiuni care se vor aplica de către judecător:
    • Pedeapsa cu închisoarea, fixată între limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal;
    • Interdicția de a mai exercita o astfel de funcție pe o perioadă de 1-5 ani;
    • Confiscarea banilor sau bunurilor date / primite drept mită.
DE REȚINUT: Când autorul infracțiunii de luare de mită sau trafic de influență este un demnitar public, un magistrat sau un polițist, limitele de pedeapsă din cod se majorează cu o treime.

Lupta anticorupție a început în mod autentic doar după reformele din justiție din perioada 2004-2005. Au durat ani până când magistrații să se specializeze și dosarele începute să fie finalizate de instanțe.

Referindu-ne la corupția mare și medie, numărul de condamnați în dosarele DNA este:

  • în 2016 – 879 inculpați;
  • în 2015 – 970 inculpați;
  • în 2014 – 1138 inculpați;
  • în 2013 – 1051 inculpați;
  • în 2012 – 743 inculpați.

Doar până în 10% din prejudiciile produse de corupții condamnați de instanțele din România au putut fi recuperate de organele fiscale.

  • 20 iunie 2017: Ministrul fancez al Apărării, Sylvie Goulard, a demisionat, după doar 38 de zile de mandat, în urma unui scandal privind niște locuri muncă inexistente: pe când lucra la Parlamentul European, ar fi abuzat de fondurile acestei instituții pentru a-i plăti pe membrii echipei sale.
  • 2 mai 2017: Premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka, şi-a anunţat demisia, în urma unui conflict cu ministrul de Finanţe. Premierul a susţinut că există suspiciuni întemeiate potrivit cărora ministrul de Finanţe, Andrej Babis, al doilea cel mai bogat om de afaceri din Cehia, a evitat să plătească taxe în trecut şi nu a explicat situaţia în mod corespunzător, astfel că el nu mai poate să își asume responsabilitatea în calitate de prim-ministru privind această situaţie.
  • 28 ianuarie 2016: Ministrul Economiei din Japonia, Akira Amari, a demisionat din cauza unor acuzații de corupție: Amari și consilierii săi ar fi primit bani din partea unei firme de construcții, în schimbul unor favoruri legate de proprietatea unor terenuri.
  • 15 iunie 2014: Primarul Veneției, Giorgio Orsoni, și-a dat demisia la zece zile după ce a fost arestat în urma unor acuzații de corupție și spălare de bani.
  • 19 august 2013: Preşedintele agenţiei de privatizare din Grecia, Stelios Stavridis, a fost concediat de Ministrul de Finanțe după ce a folosit avionul privat al unui om de afaceri, acţionar la un consorţiu care tocmai cumpărase o participaţie la loteria de stat, pentru a pleca în vacanţă.
  • 18 iunie 2013: Primarul orașului canadian Montreal, Michael Applebaum, și-a anunțat demisia la opt luni dupa ce a fost ales, din cauza anchetei judiciare care îl vizează, în special pentru acte de corupție, fapte anterioare preluării funcției din fruntea municipalității.
  • 17 februarie 2012: Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, a demisionat pe fondul acuzaţiilor de corupţie şi al traficului de influenţă formulate la adresa sa. Demisia şefului statului german s-a produs după ce procuratura din Hanovra, a solicitat Bundestagului ridicarea imunităţii lui Wulff pentru a permite o anchetă judiciară împotriva sa.
  • 21 martie 2011: Europarlamentarul sloven, Zoran Thaler, a demisionat din Parlamentul European, în urma scandalului generat de informaţiile publicate în „The Sunday Times”. Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine.
  • 1 martie 2011: Ministrul german al apararii, Karl-Theodor zu Guttenberg, implicat într-un scandal de plagiat legat de teza sa de doctorat, a demisionat din toate funcţiile politice. Zeci de pagini din teza sa de doctorat fuseseră copiate de la un alt autor, fără a indica sursa.
  • 15 ianuarie 2011: Vicepremierul albanez, Ilir Meta, şi-a prezentat demisia, după difuzarea unei înregistrări video la televiziune în care Meta, la acea vreme vicepremier şi ministru al Afacerilor Externe, cere ministrului Economiei din perioada respectivă, Dritan Prifti, să anuleze două licitaţii legate de contracte de exploatare a unei hidrocentrale, în favoarea unei alte companii.

Cauzele corupției și ale abuzurilor și factorii care le favorizează apariția sunt multipli. Unele cauze privesc cetățeanul care apelează la o instituție publică, altele privesc chiar instituția ca atare:

  1. Deficitul de informație:
    • Cetățeanul nu își cunoaște drepturile și care sunt procedurile la care poate apela;
    • Cetățeanul nu are acces la legislație și la practica instituției publice;
  2. Conduita agentului public;
    • Indiferența sau întârzierea soluționării unor cereri lasă impresia că personalul trebuie „stimulat de cetățeni”;
    • Colaborarea neadecvată cu presa: pentru a-și asigura propria protecție în mass-media, agentul public acceptă să furnizeze informații confidențiale din diverse dosare;
  3. Lipsa de responsabilitate:
    • Neacceptarea managementului participativ: șefii nu acceptă să fie criticați, activitățile sindicale sunt interzise;
    • Pregătire profesională deficitară;
    • Birocrație excesivă și dezorganizare;
    • Frica personalului de represalii în caz de sesizare a unor nereguli: codurile de etică nu sunt suficient de clare în acest domeniu, iar legile protecției martorilor și a avertizorilor de integritate sunt necunoscute;
    • Reglementări ce permit decizii discreționare: inexistența unor ghiduri de intervenție ale poliției, inexistența unor ghiduri de aplicare a pedepselor de către magistrați, nemotivarea soluțiilor administrative.
  4. Lipsa controlului:
    • Neefectuarea controalelor interne regulate și/sau acoperirea cazurilor de incompetență;
    • Neimplicarea societății civile în acțiuni de monitorizare a instituției publice;
    • Mecanisme de răspundere deficitare: plângerile cetățenilor sunt ignorate, procedurile de sancționare se finalizează cu pedepse minime, agentul public nu răspunde material pentru prejudiciile create.
  5. Oportunități:
    • Salarii mici ale agenților publici;
    • Restricții impuse de natura funcției: majoritatea agenților publici nu au voie să dețină o altă funcție;
    • Contactul direct cu publicul: lipsa digitalizării, apelarea la ghișeu, inexistența camerelor de luat vederi;
  6. Condiții sociale:
    • Frecventarea acelorași medii de către agentul public și cel pe care îl deservește: școală, cluburi, asociații (inclusiv masonice)
    • Rudenia între client și funcționar;
    • Toleranța din partea societății: „cadourile” pentru profesori, „atențiile” pentru medici, „cinstea” pentru un funcționar, „dreptul” pentru un polițist sunt privire de mulți ca firești;

Există mai multe forme prin care poate fi cineva corupt, nu doar prin mită. Iată mai jos principalele forme de corupție:

  • darea-luarea de mită: implică două persoane, cea care promite sau dă un bun sau alt folos şi cea care îl solicită sau primeşte pentru îndeplinirea licită sau ilicită a unui act care intră în atribuţiile de serviciu, neavând importanţă cui aparţine iniţiativa actului de corupere;
  • traficul de influenţă: priveşte un folos procurat celui care face promisiunea că va interveni pe lângă un agent public pentru a îndeplini sau nu un act ce intră în competenţa sa;
  • primirea de cadouri: implică primirea unor foloase în timpul exercitării atribuţiilor, fără un scop neapărat de deturnare a modului de soluţionare a unei cereri, dar care poate favoriza crearea unor legături neetice;
  • ungere: este vorba de foloase date agenţilor oficiali pentru a grăbi desfăşurarea legală a unei proceduri sau pentru ca nu cumva partea adversă să intervină ea mai înainte;
  • frauda: se referă la falsificarea de date sub forma falsului intelectual, falsului în înscrisuri, favorizarea infractorului;
  • şantajul: presupune obţinerea de foloase prin presiuni sau forţă – de exemplu, un polițist ameninţa cetăţeanul incorect că va face uz de armă, un procuror amenință că va demara un dosar penal împotriva celui care nu adoptă o anumită conduită;
  • favoritismul: desemnează ajutorul dat celor apropiaţi (prieteni, asociaţi) pentru numirea în anumite posturi pe criterii ce ţin de relaţii de amiciţie şi nu de competenţă. Din acest punct de vedere, cele mai vulnerabile decizii sunt cele de numire în posturi ce se ocupă fără examen sau unde probele orale sunt decisive;
  • nepotismul: formă de favoritism constând în facilitarea angajării în sistem a soţului sau rudelor, în condiţii ilegale;
  • delapidare: priveşte deturnarea fondurilor publice;
  • folosirea informaţiilor confidenţiale: se referă la utilizarea pentru sine sau prieteni a informaţiilor cunoscute în exercitarea atribuţiilor de serviciu (de exemplu, un executor judecătoresc cumpără printr-un intermediar imobilul scos la licitaţie pe care îl atribuie acestuia la un preţ mic);
  • comision reciproc (kickbacks): o persoană face un favor ilegal unei alte persoane, iar aceasta din urmă procedează și ea la fel, ilegal, în favoarea primei persoane; de exemplu, o persoană este promovată de conducătorul instituției pe un anumit post ca să faciliteze acestuia sustragerea anumitor bunuri prin intermediul său ori administratorul instituției cumpără consumabile fără licitație de la un producător care îl recompensează cu un comision din suma încasată de la instituție

Mijloacele de corupere sunt diverse, de la bani și bunuri la diverse avantaje și servicii: 

  • bani: lei, euro sau dolari americani, cash ori pe card, plată facturi, cotă parte din afacerile „protejate”, împrumut de bani;
  • bunuri date sub formă de cadou sau vândute cu preț diminuat: bijuterii, produse alimentare, produse electronice, produse electrocasnice, mobilă, autoturisme, set anvelope, combustibil, îmbrăcăminte, cosmetice, materiale de construcție, animale, arme de vânătoare, icoane; 
  • bunuri date în folosință: autoturism, casă de vacanță; 
  • servicii: sejururi la mare, excursii în străinătate, facilitarea procurării unei locuințe, a unui loc de muncă, asigurare menaj în locuință; 
  • favoruri: nedepunerea unei plângeri administrative sau penale împotriva celui mituit, favoruri sexuale, transfer în alt post. 

Atunci când corupția implică cel puțin două persoane, contactul dintre ele se poate produce în două modalități:  

  • direct: fie necesită o mare încredere între cei implicați, de regulă bazată pe relații de prietenie sau contacte precedente ori pe recomandarea din partea unei alte persoane în care agentul public are încredere, fie presupune un mijloc de presiune rezultat din relații de autoritate sau chiar în urma șantajului;
  • indirect: în această modalitate se apelează la intermediari. Aceștia pot fi actuali sau foști colegi, membrii familiei sau chiar vecini ai agentului public. 
  1. Se poate cere/ oferi mită pentru a distorsiona o procedură sau a exercita atribuții administrative în vederea obținerii unui act ilegal. Exemple:
    • neaplicarea unei sancțiuni, deși legea a fost încălcată;
    • consemnarea unei alte stări de fapt în procesul-verbal încheiat; 
    • sustragerea sau distrugerea unor probe de la dosar; 
    • tergiversarea soluționării unui dosar;  
    • scurgerea de informații;
    • diminuarea frauduloasă a patrimoniului unei societăți comerciale aflate în lichidare;
    • declararea drept câștigător al unei licitații a unui concurent ce avea o ofertă inferioară celorlalți;  
    • eliberarea unei adeverințe cum că autoturismul prezentat la înmatriculare nu este procurat ilicit, deși realitatea e contrară;
    • asigurarea protecției unui grup criminal de către autorități;
    • folosirea deținuților la construcția casei funcționarilor A.N.P. sau a magistraților;
    • pontajul personalului în zile lipsă.  
  2. Folosul se oferă nu de puține ori și pentru a fi îndeplinite acte legale. Statistic, 10% dintre cei care au plătit mită în justiție au făcut asta pentru a obține o soluție dreaptă. Exemple: 
    • se dă mită pentru ca inculpatul, vinovat de comiterea unei infracțiuni ușoare, să se asigure că judecătorul va decide executarea pedepsei cu închisoarea nu în penitenciar, ci în libertate în condiții de suspendare sub supraveghere;  
    • judecătorul primește mită ca să-i aplice inculpatului sancțiunea închisorii în limite legale, dar spre limita minimă sau chiar mai jos de aceasta, prin reținerea unor circumstanțe atenuante;
    • polițistul primește mită pentru a da curs unei plângeri și pentru a demara cercetările contra autorilor unei fapte ilicite.  
Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru preeminenţa dreptului şi drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, echitate şi justiţie socială, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii.

Prin încălcarea regulilor, îndatoririlor şi moralităţii, corupţia dezintegrează societatea, comunităţile, căci afectează responsabilitatea, transparenţa socială, erodează încrederea socială. În acelaşi timp, încălcarea duce la pierderea integrităţii indivizilor, care vor trăi în minciună şi standarde contradictorii.

Efectele şi costurile ridicate pe care le implică corupţia judiciară, atât direct, cât şi indirect, se pot grupa astfel:

  1. Pentru public și societate în general: 
    • are loc un declin moral al valorilor: noțiunile de bine și rău se relativizează, se furnizează un model negativ tinerei generații;  
    • percepție negativă de ansamblu: oamenii nu mai au încredere că pot fi protejați împotriva abuzurilor, justiția își pierde legitimitatea, scade eficiența aplicării legilor;  
    • sărăcirea celor săraci: în cazul corupției de zi cu zi, costurile afectează mai ales populația săracă, ce nu are posibilități de plată suplimentară; 
    • perpetuarea practicilor neintegre: nesancționarea de către justiție în mod exemplar și la timp a actelor de corupție face ca acestea să se extindă atât la persoane individuale (prieteni, rude, colegi), cât și în domenii importante, precum politică, educație, sănătate, protecția mediului. Ca urmare, scade încrederea generală în justiție și în celelalte instituții și autorități. Presupusele legături cu justiția vor determina populația să nu aibă încredere în calitatea și autoritatea instituțiilor statului și vor crea impresia că numai prin acte de corupție se poate obține un serviciu de calitate, vor îndemna populația să corupă la rândul său; orice post, orice serviciu, orice resursă (politică, economie, presă) se va cumpăra, erodându-se astfel însăși democrația. În paralel, are loc o inhibare a dezvoltării economice: investițiile vor fi mai puține sau pe bani negri, ajutoarele externe se vor reduce, fondurile publice vor fi puține pentru domenii importante, corupția devine sistemică și instituționalizată;  
    • scăderea protecției drepturilor: reclamând justiției acte de nedreptate cauzate de anumite persoane care ajung în final să se sustragă răspunderii datorită unor acte de corupție, persoanele vătămate nu mai pot să își apere prin justiție drepturile sau interesele; firmele care nu plătesc mită nu își pot asigura realizarea și protejarea intereselor economice. Practic, legea nu se mai aplică, iar părțile sunt tratate în mod discriminatoriu, prin favoritisme. Supremația legii, care ar trebui asigurată de instituții, este compromisă. Criminalitatea este încurajată: corupția nesancționată va genera nu numai comiterea altor acte de corupție, ci va permite și încuraja comiterea și a unor fapte ilicite grave cu care corupția este în legătură, precum traficul de droguri și de persoane, spălarea de bani, crima organizată, șantajul, neplata taxelor către stat etc.
  2. Pentru personalul din instituții și autorități, corupția afectează integritatea, profesionalismul și responsabilitatea acestuia:
    • afectarea capacității funcționale: serviciul public devine unul privat (preferențial) sau unul ineficient; sistemul devine imprevizibil și nesigur;   
    • scăderea pregătirii, a calității muncii: personalul nu va mai fi interesat să își sporească pregătirea cât timp serviciul deja prestat îi aduce venituri suplimentare;  
    • extinderea corupției la alți colegi: în lipsa unor politici de stopare comportamentul ilicit, dar aducător de venituri suplimentare va fi copiat de către alți colegi; 
    • perpetuarea în timp a practicilor neintegre: actele de corupție nesancționate vor determina salariatul să le repete în timp;  
    • scăderea curajului: nesancționarea corupției și perpetuarea acestor acte slăbesc încrederea propriului personal în reformarea sistemului, duc la pierderea curajului de a denunța aceste acte și la resemnare.  
  1. Marea și mica corupție. Există trei criterii pentru a diferenția marea corupție de mica corupție:  
    1. Poziția ierarhică pe care o ocupă făptuitorul:
      • Marea corupție este așa-numita corupție politică sau de nivel înalt, care se întâlnește la nivelul organelor de conducere ale statului, adică cele ce alcătuiesc politicile, strategiile, legile. Corupția politică acoperă o paletă largă de practici, de la finanțarea ilegală a partidelor politice și a campaniilor electorale la cumpărare de voturi sau traficarea influenței de politicieni sau cei aleși în funcții publice. Aceste persoane își pot utiliza poziția oficială pentru a-și îmbunătăți propria bunăstare (de exemplu, se emite un act normativ pentru scutirea de taxe pe termen de 24 ore a importurilor unor anumite bunuri de către anumite societăți cu care politicienii sunt în relații sau se manipulează procesele de privatizare; se falsifică acte normative prin îndepărtarea sau adăugarea ilegală a unor texte ori pentru a-și îmbunătăți statutul sau propria putere (cumpărarea locului la alegeri, cumpărare voturi).   
      • Mica corupție este corupția birocratică sau administrativăcare se întâlnește la nivelul administrației publice, datoare să aplice politicile publice și legile create de politicieni. Se întâlnește zi de zi, acolo unde cetățeanul are contact direct cu oficialii. Acest tip de corupție se produce cel mai des prin darea / luarea de mită. Sumele variază, dar de regulă acestea sunt de o valoare redusă. E specifică țărilor aflate în tranziție.
    2. Valoarea obiectului faptei de corupție. Marea corupție poate interveni, de exemplu, în domeniul achizițiilor publice, spre deosebire de mica corupție întâlnită la vamă, plata taxelor, obținerea de autorizații, permise. Prin voința legiuitorului nostru, dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro, competența urmăririi penale aparține Direcției Naționale Anticorupție. 
    3. Gradul de impact al faptei de corupție:
      • extins, cum ar fi contractarea ilicită a unei firme de iluminat poate prejudicia toți contribuabilii dintr-un oraș;  
      • individual, cum ar fi șpaga de la ghișeu care nu afectează decât pe mituitor și pe cei care solicită eliberarea unei licențe asemănătoare.
  2. Corupția sistemică și cea sporadică:
    • Corupția sistemică (endemică) este corupția care este parte integrantă și esențială a sistemului economic, social și politic. Practic, majoritatea instituțiilor și a activităților sunt folosite și dominate de indivizi și grupuri de indivizi corupți, neexistând altă alternativă pentru cetățeni decât a accepta și a se implica în aceste acte de corupție. Raportat la o singură instituție, corupția sistemică apare atunci când întreaga organizație, cultura sau leadershipul său îngăduie practici corupte, închid ochii în fața acestor acte și chiar încurajează asemenea comportamente inadecvate.
    • Corupția sporadică (ocazională) se petrece în mod neregulat, ocazional, și influențează nu mecanismul, ci individul, afectând doar morala celor implicați. În aceste cazuri, nu se poate vorbi de o rețea, nici măcar la nivel teritorial.  
  3. Corupția funcțională și cea disfuncțională:
    • Corupția funcțională are ca scop facilitarea îndeplinirii legale a unor acte, e comisă pentru a „unge” mecanismul birocrației, așa cum am arătat mai sus. Sumele vehiculate sunt mici. Este mai degrabă o chestiune legată de cultură, societatea însăși legitimând uneori astfel de conduite (Rusia, Coreea de Sud, Turcia).
    • Corupția disfuncțională este corupția ce are ca efect îngreunarea activităților. Foloasele oferite / primite în acest caz au o valoare ridicată.
  4. Corupția în sectorul public și cea în sectorul privat:
    • Corupția în sectorul public este cea care cuprinde:
      • corupția administrativă: privește activitatea administrației publice locale și centrale, autoritățile vamale, sănătatea și asistența socială, cultura și învățământul, instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale;  
      • corupția în justițieprivește CSM, parchetele și instanțele;
      • corupția economică: se întâlnește în special în domeniul financiar-bancar, în agricultură, silvicultură și în unele ramuri ale industriei, metalurgie-siderurgie, precum și în prelucrarea și comercializarea petrolului;
      • corupția politică: este legată în special de activitatea parlamentară și a partidelor politice: efectele negative ale imunității parlamentare, influențarea inițiativelor legislative, finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.
    • Corupția în sectorul privat implică activitățile comerciale desfășurate de societățile naționale sau companiile multinaționale. Ea afectează competiția corectă și regulile economiei de piață, scade calitatea produselor șserviciilor, scade investițiile economice. În actele de corupție sunt deseori implicați oficiali (mita privat-public), care sunt mituiți pentru a acorda facilități fiscale sau anumite contracte unor firme, de la achiziții mărunte la contracte de producere de armament și la concesionări pentru exploatarea resurselor naturale. Dar la fel de periculoasă este și corupția în interiorul societății sau între firme (mita privat-privat).
  5. Corupția activă și pasivă:
    • Corupția activă constă în propunerea sau oferirea de foloase decidentului (darea de mită, cumpărarea de influență).
    • Corupția pasivă constă în acceptarea acestor foloase (luarea de mită, traficul de influență).   
  6. Corupția neagră, cenușie și albă:
    • Corupția neagră se referă la comportamentele repudiate atât de opinia publică, cât și de elite.  
    • Corupția cenușie privește condamnarea corupției dorită doar de elitele societății.  
    • Corupția albă privește fapte sau comportamente antisociale a căror sancționare nu este dorită de nicio categorie socială, corupția fiind găsită tolerabilă. Intră aici activitatea de lobby, dar și mici „atenții” (de exemplu, flori, cafea, bomboane, bijuterii) date profesoarei, doctorului etc. 
Departamentul de Stat al SUA, 2016: „în România corupția la toate nivelurile rămâne endemică, iar liderii politici nu au manifestat încă o voință politică necesară și consistentă pentru a rezolva în mod eficient această problemă”.

Există mai multe metode de a măsura corupția: unele privesc plătitorii, altele agenții publici.

a) Date empirice concrete, cum ar fi cuantumul mitei plătite sau numărul de condamnări. Primele date sunt aproape imposibil de adunat. Celelalte nu reflectă nivelul real de corupţie, ci arată mai degrabă capacitatea procurorilor, judecătorilor şi a mediei de a descoperi cazuri de corupţie.

b) Indicele de Percepţie a Corupţiei este cel mai cunoscut instrument din lume, elaborat de asociația Transparency International, pentru măsurarea percepţiei corupţiei răspândire în rândul agenţilor publici la nivelul fiecărei ţări. Reflectă opinia experților care cunosc fenomenul corupției la nivel înalt și politic.

IPC: În anul 2016, România a ocupat locul 57 în clasamentul global din 176 de state analizate (scorul este de 48 din 100, însemnând cel mai puțin corupt) și locul 25 în clasamentul ce cuprinde cele 28 de țări din UE (scorul mediu european este de 65). Italia, Grecia și Bulgaria stau în clasament mai prost decât România, care este la egalitate cu Ungaria.

c) Barometru Global al Corupţiei este un sondaj al asociației Transparency International ce măsoară atât percepţia publicului larg asupra corupţiei, cât şi experienţa oamenilor legate de acest fenomen. Barometrul colectează opiniile publicului asupra celor mai corupte elemente ale sectorului public, asupra acelor aspecte ale vieţii (viaţa de familie, mediul de afaceri sau cel politic) cel mai afectate de corupţie, precum şi asupra acţiunilor întreprinse de guverne pentru a lupta împotriva corupţiei.

BGC: În anul 2016, în România 29 % dintre utilizatorii de servicii recunosc că au dat mită (este cea mai mare rată din UE), iar instituţia cea mai coruptă rămâne Parlamentul.
Arată
Ascunde