Misiunea 6/6. Face the power

Într-o societate deschisă, cetățenii sunt liberi să vorbească oricând cu reprezentanții lor și se folosesc de acest drept. Vrem să trăim într-o țară cu cetățeni responsabili, cetățeni care își trag la răspundere aleșii.

În România, aleșii noștri sunt: consilierii locali și primarii, consilierii județeni și președintele consiliului județean (pentru București, consilierii generali), parlamentarii (deputați și senatori, membrii Parlamentului European), dar și președintele țării. O dată ce sunt aleși, toți aceștia sunt reprezentanții tuturor cetățenilor în forul de decizie, și nu doar ai celor care i-au votat!

În timp ce legile țării sunt propuse și decise în Parlament, o bună parte din deciziile care ne afectează viața sunt luate la nivelul autorităților locale.

Câteva dintre domeniile de acțiune a autorităților locale:

  • aprobarea bugetului local (inclusiv împrumuturi interne și externe)
  • amenajarea infrastructurii locale (asfaltarea drumurilor, amenajarea spațiilor verzi, curățenia și deszăpezirea, izolarea blocurilor, transportul public local, reparațiile și dotarea școlilor și a spitalelor, parcările și prețurile lor, locurile de joacă etc.),
  • organizarea activităților de sărbători,
  • acordarea burselor,
  • asistența socială,
  • administrarea proprietăților publice și private.

Cetățenii au dreptul să asiste și să ia cuvântul la ședințele consiliilor. Ședințele au loc cel puțin o dată pe lună, iar ordinea de zi trebuie publicată în prealabil.

Cetățenii se pot întâlni cu aleșii lor în funcție de programul de audiențe.

Pentru urmărirea activității senatorilor, putem începe de aici (https://www.senat.ro/FisaSenatori.aspx)

Datele de contact ale deputaților se pot găsi aici (http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.de?par=C)

Deputații europeni pot fi găsiți pe pagina Parlamentului European: http://www.europarl.europa.eu/meps/en/home

Președintelui României îi puteți scrie sau puteți solicita o audiență accesând acest link: http://www.presidency.ro/ro/contact

De asemenea, putem să-i contactăm pe aleși prin orice mijloace: scrisori și e-mail sau prin rețele de socializare.

Ultimele provocări sunt mai complexe:

  • Identifică o problemă care te interesează și cere argumentat o audiență cu reprezentantul tău – te rugăm să adaugi adresa noastră la CC atunci când vei trimite mesajul e-mail la adresa civicavengers@initiativaromania.ro. Vei putea câștiga până la 300 puncte.
  • Distribuie public pe o rețea de socializare interacțiunea pentru încă 50 de puncte (încarcă aici printscreen).

  • Găsește și cercetează ordinea de zi a celei mai recente ședințe a consiliului local/ general/județean sau a următoarei ședințe și identifică un subiect important pentru tine. Postează public pe o rețea de socializare ordinea de zi împreună cu comentariul tău legat de subiectul care ți-a atras atenția.  Te rugăm să încarci aici link sau prinscreen pentru această postare trimiți o fotografie. Vei câștiga astfel 150 puncte.

 

Toate aceste sarcini sunt alternative, poți îndeplini doar una, două sau pe toate, dacă îți dorești un punctaj final mai mare! Nu vom puncta contribuțiile cu limbaj injurios.

Sari la bara de unelte