Hunedoara2018-10-17T17:31:50+00:00

CEAI de făcut împotriva corupției – Once Upon a Time in Hunedoara

17 Mai – Hunedoara

În Hunedoara cresc lideri și oameni implicați în comunitate 

Ultimul oraș din circuitul Ceai de făcut împotriva corupției a fost Hunedoara, organizat la solicitarea grupului de inițiativă Hunedoara Project, gazda evenimentului, cu sprijinul Restaurantul Rustic.

Hunedoara Project este un grup local (informal) care promovează implicarea și acțiunea civică în orașul Hunedoara, organizat la initiațiva lui Florin Putică, un hunedorean din diaspora întors acasă. În cuvintele lor, “Suntem un grup de oameni care refuză sa înceteze a visa și cu foarte mari speranțe pentru un viitor mai bun pentru Hunedoara.”

La eveniment au fost prezente peste 50 de persoane, printre participanți numărându-se atât elevi de liceu din Hunedoara, cât și antreprenori locali, oameni care lucrează în servicii publice și reprezentanți locali ai unor partide politice.

Prin exerciții de tip ice-breakers, proiecții de film și dezbateri despre fenomenul corupției și soluțiile pe care le are la îndemână societatea pentru acest flagel, ne-am propus să discutăm deschis despre cum se manifestă acest fenomen în Hunedoara și să gândim împreună soluții despre implicarea civică la nivel local.

“Din postura de gazdă a evenimentului „Once Upon a Time in Hunedoara. CEAI de făcut împotriva corupției” organizat de Inițiativa România, ne-am bucurat să vedem cât de mare a fost interesul tinerilor pentru această întâlnire civică. A fost o seară reușită care ne-a întărit convingerea că există din ce în ce mai mulți oameni cărora le pasă de viitorul lor si al orașului în care trăiesc.”

Colegii noștrii Camelia Panait și Mihai Polițeanu le mulțumesc hunedorenilor pentru invitație și pentru cele aproximativ 4 ore petrecute împreună discutând despre implicare civică la nivel local.

Pentru ca ne-au fost alături în acest demers încă de la început, le mulțumim partenerilor noștri Institutul Francez, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate și Ambasada Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova.

Organizatorii

Mihai Politeanu
Mihai Politeanu
Camelia Panait
Camelia Panait
Arată
Ascunde