Iași2018-10-17T17:31:56+00:00

CEAI de făcut împotriva corupției – Once Upon a Time in Roman

15 Martie 2018 – Iași

În Iași cresc lideri și oameni implicați în comunitate 

CEAI în Iași

Au fost prezente peste 60 de persoane la evenimentul organizat la Iași. Conform partenerilor noștri locali, CIVICA Iași, la eveniment au participat persoane care nu au mai fost prezente până acum la un astfel de eveniment civic. Printre participanții la concursul de film Once Upon a Time in Romania (prima ediție, 2017), se numără și o echipă din Pașcani formată dintr-un profesor de liceu și doi elevi. De asemenea, a participat și o echipa formată din 15 studenți ai Facultății de Sociologie împreună cu unul dintre profesorii lor. La eveniment au participat și reprezentanți locali ai unor partide politice.

Ramura locală a Televiziunii Naționale, TVR Iași, a luat parte la prima parte a evenimentului, intervievându-le pe Corina Barbaros și Elena Chioc, Președinte Inițiativa România.

Ambele evenimente, atât din Roman, cât și din Iași, au început cu scurte prezentări ale motivelor implicării în mișcări civice de către reprezentanții celor trei organizatori – Inițiativa România, Civica și Asociația Mușatinii Roman.

Ulterior, evenimentul de la Iași a continuat cu discursuri ale Invitaților pe temele anti-corupție și importanța implicării civice.

În ambele locații, Roman și Iași, participanții au fost implicați în exerciții de tip ice-breakers care au avut drept scop cunoașterea reciprocă.

La Iași, sala evenimentului a fost dotată cu mese de 7-8 persoane, pentru a eficientiza interacțiunea participanților.

Persoanele prezente au declarat că evenimentul a fost unul interesant și informativ. Principalul punct de interes pentru acestea fost reprezentat de filmele incluse în proiect. Apoi, participanții au apreciat și interacțiunea și conversațiile deschise, simple despre implicarea civică. În cele din urmă, cu toții au considerat folositoare recomandările primite în kit-ul anti-corupție.

Soluția propusă de majoritatea celor prezenți a fost distribuirea filmelor din proiect către licee pentru a fi proiectate sau oferirea dreptului de distribuire lui Cristi Danileț, de la VedemJust, cu scopul prezentării filmelor la evenimentele școlare din licee.

Organizatorii

Elena Ghioc
Elena Ghioc
Andrei Covaci
Andrei Covaci
Camelia Panait
Camelia Panait
Arată
Ascunde